Povestea mea

Bondocelul meu, Tudor, acum in varsta de 1 an si jumatate, s-a nascut cu teren atopic, mereu avea bubite mici rosiatice in jurul fetei, sau bubite mici de apa, medicul mi-a recomandat lapte praf Ha, i-am dat, dar cand am inceput diversificarea si am ajuns la lactate, nu puteam sa-i dau nimic(iaurt, branza) pentru ca organismul lui le respingea.
Totul incepe acum un an de zile, mai exact spre sfarsitul lunii octombrie 2011,
(pe atunci Tudor avea varsta de 6 luni)a racit pentru prima oara, avand otita si laringita, cu febra, lipsa de mancare, respiratie greoaie…habar nu aveam cu ce se mananca…i-am administrat antibiotic si alte medicamente, dar dupa o saptamana a facut bronsiolita si la cateva ore pneumonie suprainfectiosa. Am ajuns la Spitalul de copii „Sf.Maria”-Iasi, unde a fost tratat de un medic de exceptie, D-na Dr.Luca, care,printre altele a descoperit si lichid la inimioara si insuficienta mitrala gr.II. M-am speriat, normal, dar cu timpul, documentandu-ma, am aflat ca majoritatea bebelusilor o au si ca pana la 4-5 ani se inchide.Asa a si fost,acum este aproape inchisa.
Am revenit acasa dupa o luna de spitalizare, inainte de sarbatori, de atunci, pana in mai, anul acesta, cand a avut al doilea episod de pneumonie a avut nenumarate raceli respiratorii(faringita, laringita, diverse zgomote ciudate pe care atunci nu stiam sa le diferentiez), se auzea aproape mereu acea haraiala, dupa masa, dupa plans,char si dupa lapte.In mai, iar la Iasi, am stat 2 saptamani, timp in care, D-na Dr.a facut legatura cu alergia la proteina din lapte a lui Tudor, si m-a trimis cu el la control la Alergologie, i-a recoltat Iga, Igg, Igm, din care reiese ca are un teren atopic. Ok, asta stiam deja.Au urmat analize specifice la lapte, albus, grau, vita….a iesit la lapte si albus.
Asadar, in urma racelilor repetate si a alergiilor dovedite prin analize, Tudor a primit diagnosticul de Sindrom astmatiform pe fond alergic.
Urmam tratamentul de fond si tratamentul de urgenta il avem pus la loc sfant, iar acum suntem pe linia de plutire.
De atunci a urmat o continua lupta cu mine insami, de ce, de ce el, de ce noi, si…mi-am dat seama ca la inceputul meseriei mele de mamica am cerut putere pentru a ma descurca la noul „job” si viata mi-a dat dificultati pentru a ma face puternica, si…m-a intarit.
Si pana la urma, se spune ca astmul este o boala nobila, asa ca…ducem o viata normala cu el.

Reclame